luni, 30 mai 2011
duminică, 29 mai 2011
Spectacol Backstage Boys in The Stage

Membrii trupei sunt: Stefan Huluba, Vlad Mihu, Vlad Spilca, Catalin Cosarca, Sever Barzan si Iulian Sfircea.
Va asteptam cu drag duminica seara!
Intrare - 12 RON
Baietii nu se afla pentru prima data in “orasul lui Bacovia”.Au mai existat doua precedente, unul anul trecut, in cadrul festivalului de teatru pentru adolescenti “I. D. Fest” si al doilea, in luna ianuarie, intr-o alta locatie din oras.
De data aceasta, insa, Bacaul a fost inclus intr-un turneu mai mare alaturi de alte orase ca Timisoara, Sighisoara, Targu-Mures, Cluj-Napoca, Focsani si Babadag.
Despre Backstage Boys
”Noi suntem Backstage Boys o trupă profesionistă de improvizţie. Pentru a vedea cel mai interactiv şi amuzant gen de show din lume trebuie să vii la una din reprezentaţiile noastre.
Backstage Boys creeză totul pentru prima oară în faţa spectatorilor. Este un spectacol captivant şi exlpoziv plin de idei şi creativitate. Nimic nu este regizat şi stabilit dinainte, totul porneşte de la iniţiativa publicului. Actorii, adică improvizatorii, creează pe loc, chiar în faţa ta, scene de teatru, cântece din orice stil muzical, vorbesc în orice limbă străină şi sunt pregătiţi să facă faţă oricărei situaţii. Nu avem niciun fel de regie, scenariu sau alte pregătiri. Totul se întâmplă chiar sub ochii tăi pentru prima si singura dată. Nu există două spectacole "Backstage Boys" asemănătoare.
Improvizatorii sunt la mâna ta. Tu hotărăşti ce să facă ei pe scenă! Publicul are rolul principal deoarece acesta da sugestiile improvizatorilor: spaţii, locuri în care să se desfăşoare scenele, calităţi-defecte, replici, titluri de cântece pe care aceştia să le improvizeze pe loc sau poţi vedea poveşti pe care ai vrut întotdeauna să le citeşti dar pe care nimeni nu s-a încumetat să le scrie. Şi dacă asta nu e de ajuns, află că poţi evolua alături de ei pe scenă!”
C.N.V.A.- ul a petrecut !

Vineri 27 mai 2011, a avut loc banchetul de final de clasa a 12 a celor de la Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau. Imbracati foarte frumos, atat baietii cat si fetele, fericiti si totodata tristi ca vor incheia aceasta frumoasa perioada de 4 ani, tinerii au petrecut pana in zorii zilei. Petrecerea a avut loc la Hotelul Decebal. Felicitari tuturor si bineinteles, bafta la BAC !
Legatura dintre meciul de ieri si cafenelele bacauane.

miercuri, 25 mai 2011
SubwayPub.ro : design nou!

marți, 24 mai 2011
Mai facem ceva cu Insula de Agrement? (Foto Baraj)

Acum un an sau doi daca nu ma insel, exista un proiect (nu stiu unde si din partea cui) cu Insula de Agrement. Respectivii oameni doreau din acest loc un fel de mini-port de lux, cu tot ce presupune acest lucru. Voi ce credeti? Mai e posibil un astfel de lucru in Bacau, in Romania? Eu unul, nu prea cred...
In alta ordine de idei, iata cateva poze facute in zona barajului de la Insula de Agrement. Enjoy!
Defilarea absolventilor Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare"

luni, 23 mai 2011
Marsul Absolventilor Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau
Concert GOD si Ka Gaia An @ Subway Pub
duminică, 22 mai 2011
Gaudeamus igitur, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” !
Astăzi, 23 mai 2011, elevii ce fac parte din promoţia 2007-2011 a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” vor participa, alături de profesori la Cursul Festiv de la Sala Ateneu şi defilarea ce are loc în fiecare an în centrul Bacăului. Astfel, începand cu orele 10:00 veţi avea ocazia să-i vedeţi pe cei care au muncit timp de 4 ani pentru un viitor mai bun şi pentru a aduna cât mai multe cunoştinţe. Tot acolo ii veti putea admira si pe elevii costumati in personajele din operele lui Vasile Alecsandri si veti putea admira si majoretele colegiului. Nouă nu ne ramâne decât să le urăm multă baftă şi fie ca alegerile pe care le vor face în viaţă sa fie întocmai cele potrivite!
sâmbătă, 21 mai 2011
Metal Night @ Subway Pub
Concurs de Majorete 2011 @ Arena Mall
vineri, 20 mai 2011
Printre multele parcari "murdare"!
joi, 19 mai 2011
Expozitie Foto si lansare carte coordonata de Monica Tatoiu @ Arena Mall

“Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti” îşi propune să prezinte într-o manieră confesivă, personală, relaţiile esenţiale din viaţa unei femei: relaţia cu sine, cu familia, cu profesiunea şi cu divinitatea.
Într-o serie de eseuri scurte, cele 32 de autoare ale acestui volum privesc introspectiv existenţa lor de până acum, precum şi relaţiile cu cei din jur. Printre autoarele acestui volum se numara manechimul Valentina Pelinel, soprana Felicia Filip, femeia de afaceri Maria Grapini si scriitoarea Doina Rusti.
miercuri, 18 mai 2011
Caravana New Models Contest Romania 2011 ajunge la Bacau
Seara tribut Woodstock @ Subway Pub

sâmbătă, 14 mai 2011
Foto Targul Voluntarului Bacau 2011

La eveniment au fost prezente peste 10 ONG-uri din judetul Bacau. Targul a cuprins 2 zone: prima zona denumita Zona Expo, in care fiecare ONG a avut un stand de prezentare si a doua zona, unde s-a desfasurat programul artistic. In cadrul acestui targ a avut loc si concursul "Imnul Voluntarilor" unde s-a ales imnul oficial al voluntarilor bacauani.
P.S.: Scuze pentru postarea tarzie a articolului. Acesta a mai fost postat o data, dar din cauza problemelor din ultima vreme cu platforma Blogspot, a fost sters. Vizionare placuta!
miercuri, 11 mai 2011
Tehnicile dramatice, secretul activizării elevilor.

În perioada 27 martie – 08 aprilie 2011, profesoara de limba și literatura română Ramona-Elena Mocanu de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău a participat la un stagiu de formare profesională continuă în Marea Britanie, la Exeter. Titlul activității de perfecționare a fost „Drama Techniques for the English Language Classroom” (Tehnici de artă dramatică ce pot fi utilizate în predarea limbii engleze la clasă). Stagiul a fost finanțat din fonduri europene de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), prin Acțiunea Comenius 2.2 – Mobilități individuale.
Reporterul: Care a fost tematica stagiului de formare?
Prof. Ramona Mocanu: Cursul a urmărit să ne învețe cum să aplicăm tehnici din arta dramatică în cadrul lecțiilor de predare a limbii engleze. Aceste tehnici însă pot fi utilizate cu succes și în cadrul lectiilor de predare a altor dicipline, cu mențiunea că trebuie adaptate specificului diciplinei respective și contextului situațional. De asemenea, trebuie adaptate continuturilor predate și vârstei elevilor.
R.: Cum au decurs activitățile în cadrul acestui curs? Ați avut un program zilnic de învățare?
R.M.: Cam așa ceva. Adică am avut zile în care am avut cursuri de la ora 9.00 dimineața până la ora 16.00, zile în care au fost organizate excursii tematice în locații de interes cultural-istoric și literar, dar și zile cu program mixt: cursuri dimineață plus o excursie de o jumătate de zi sau o după-amiază de cercetare în bibliotecă și pe internet. Cursurile au fost foarte solicitante, deoarece tot ceea ce ne-au învățat tutorii noștri a fost extrem de practic, așadar totul a fost exersat. Iar ceea ce am făcut a presupus exerciții de improvizație, de creație, de expresivitate a corpului și a feței, a fost apoi lucrul pe texte literare dramatice și exerciții de vocabular. La sfârșitul stagiului, fiecare profesor cursant a trebuit să pregătească și să susțină două microlecții integrând, pe de o parte, noile cunoștințe de vocabular, iar pe de altă parte, tehnici de artă dramatică învățate și adaptate conținutului și situației de predare alese.
R.: Câți profesori au urmat cursul la care ați participat și din ce țări erau aceștia?
R.M.: Grupa de curs a cuprins 8 profesori, din 5 țări europene diferite, după cum urmează: trei profesori din Turcia, doi din România și câte unul din Italia, Franța și Bulgaria. Întâmplarea a făcut să fim numai profesoare, dar vârstele noastre au fost cuprinse între 25 și 55 de ani, ceea ce dovedește un interes foarte sporit al cadrelor didactice pentru formarea profesională continuă, plus că experiența didactică și cea de viață atât de diferită se dovedește întotdeauna o componentă foarte interesantă și utilă în cadrul activităților de formare propriu-zise și contribuie la coeziunea unui grup.
R.: Ce obiective culturale ați vizitat în cadrul cursului?
R.M.: În primul rând, am vizitat centrul cultural al orașului-gazdă, Exeter, care este dominat de o catedrală foarte impunătoare, datând din perioada menievală. Apoi am fost într-o excursie în Parcul Național Dartmoor, unde am vizitat ruinele unui sit arheologic din perioada antică și am admirat formațiunile stâncoase specifice acestui peisaj devenit celebru prin romanul lui Sir Arthur Conan Doyle, „Câinele din Baskerville”. A doua excursie a fost dedicată ruinelor Castelului de la Tintagel, din Cornwall, loc al nașterii legendarului Rege Arthur, conducător al Cavalerilor Mesei Rotunde și protejat al Vrăjitorului Merlin. Locația este absolut spectaculoasă, aflându-se pe malul Oceanului Atlantic, iar prin „amabilitatea” vremii englezești atât de schimbătoare, am putut să o admirăm într-un moment de frumusețe extraordinară. Ultima excursie a vizat Sudul comitatului Devon, respectiv Dartington Hall, un loc în care frumusețea naturii s-a întâlnit cu inteligența și spiritul creativ al omului, ivindu-se astfel o grădină edenică și un loc în care arta este la ea acasă.
R.: Ce a reprezentat pentru dvs acest stagiu de formare profesională?
R.M.: Acest stagiu a fost, pentru mine, nu numai o modalitate excelentă de a-mi îmbogăți cunoștințele profesionale într-un domeniu la care, în țară, nu aș fi avut acces, dar și o perioadă de grație, în care am cunoscut oameni deosebiți, cu care continui să comunic și cu care intenționez să dezvolt măcar un proiect școlar în viitor. A însemnat, de asemenea, oportunitatea de a revedea Exeterul și pe oamenii minunați de la International Projects Centre (IPC), instituția organizatoare a cursului, de a lega noi prietenii cu profesori din alte tări europene, oameni care își iubesc profesia și cred cu adevărat în beneficiile lărgirii orizontului cultural individual.
R.: Ce mesaj aveți pentru colegii dvs?
R.M.: Într-adevăr, am un mesaj: aplicați pentru obținerea unei burse! Nu mă refer aici doar la colegii tineri și foarte tineri, ci la toți profesorii. Este păcat să avem o asemenea oportunitate de învățare și de a cunoaște oameni noi, alte sisteme de învățământ și experiențe didactice inedite, iar noi să nu beneficiem de ea. Aceste stagii sunt menite să ne îmbogățească profesional, iar beneficiarii finali sunt elevii noștri. ANPCDEFP manageriază fondurile europene astfel încât să poată beneficia de ele cât mai multe cadre didactice, și funcționarii Agenției sunt foarte prompți în a lămuri toate întrebările candidaților. Formularele de aplicație nu sunt greu de completat, iar Ghidul Candidatului este clar și cuprinzător, Agenția beneficiind și de un site propriu, unde sunt postate toate informațiile despre programele europene în domeniul educației: http://www.anpcdefp.ro/.
De altfel, astazi 11 mai 2011, in incinta Amfiteatrului din C.N."V.A.", profesorii Ramona Palade-Jitaru si Ramona Elena Mocanu si-au prezentat, fiecare in parte, activitatea si experientele dobandite in deplasarile in Grecia si respectiv Marea Britanie. De fata au fost 16 cadre didactice, colegi ai celor doi profesori.






Expozitie - Contrast arhitectural. Intre modern si traditional

In noaptea de sambata, 14 mai, in Bacau va avea loc Noaptea muzeelor. Anul acesta, elevii clasei a XI-a, sectia de arhitectura a Liceului de Arta “George Apostu” organizeaza expozitia cu titlul “Contrast arhitectural. Intre modern si traditional”, in cadrul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, Bacau. Vernisajul va avea loc sambata, la ora 17:00 si expozitia va putea fi vizitata intreaga noapte.
Vor fi expuse proiectele elevilor clasei a XI-a; proiecte de arhitectura despre case taranesti si case din perioada moderna. Vizitatorii vor putea observa evolutia arhitecturii in decursul secolelor. “Contrast arhitectural. Intre modern si traditional” nu este prima expozitie organizata de elevii acestei clase, concursul de fotografie din decembrie, 2010 fiind doar unul dintre proiectele pe care acest colectiv le-a avut.
marți, 10 mai 2011
Seara Led Zeppelin @ Subway Pub

Vreme ploiasa astazi in Bacau

In alta ordine de idei, voi ce preferati sa faceti pe timp de ploaie. De obicei vremea ploioasa va strica programul sau sunteti flexibili si gasiti un mijloc de scapare? Eu unul sunt impartit: cateodata imi place sa ies, cateodata imi place sa fac activitati in propria-mi locuinta, fara a mai iesi din casa.

Gala Judeteana a Voluntarului Bacauan 2011-Editia a V-a

Evenimentul va avea loc pe data de 12 mai 2011, unde sunt invitate toate ONG-urile ce doresc sa-si premieze voluntarii intr-un cadru festiv si toti tinerii ce doresc sa ia parte la o „gala de zile mari”.
Astfel, ONG-urile vor intra in cursa pentru cele 2 mari premii acordate in cadrul Galei: Premiul pentru Voluntarul Judetului Bacau si Premiul pentru cel mai bun Proiect.
Tot maine am inteles ca vor fi si mai multe acte artistice prin centru, ori in Parcul Catedralei ori in zona Prefecturii.
Sursa: voluntarifsc.ro
Noaptea Muzeelor - La Nuit des Musées - Night of Museums - 14 mai 2011

In Bacau, participa la acest program Muzeul de Istorie si Muzeul de Arta.
Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituite de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai. În anul 2011 Noaptea Muzeelor este pentru prima dată patronată oficial și de ICOM.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, coordonând desfășurarea Nopții Muzeelor în România și asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului special dedicat, www.noapteamuzeelor.ro.
Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc în anul 2011 evenimentul. Mai multe detalii la
http://nuitdesmusees.culture.fr.
În România, peste șaizeci de muzee își așteaptă vizitatorii în nocturnă.

luni, 9 mai 2011
Foto Festivalul Luminii 2011


Se pare insa ca aceste frumoase activitati au durat mult mai putin decat anul tercut. Sa fi fost vina celor cativa stropi de ploaie? Nu cred. Totusi, a fost ceva frumos care nu a ezitat sa atraga interesul bacauanilor. Fie ca acestia se aflau in trecere, fie ca stiau de eveniment din mass-media sau de la prieteni, cu totii s-au bucurat de momentele oferite. Mai jos aveti un colaj cu poze realizate de catre mine la Festivalul Luminii 2011.
© Bacaul Pe Net 2010 - 2011 - All rights reserved!